Primele Impresii

Am ajuns in Karachi. Mi-a placut un mesaj: „It doesn’t matter where you came from, but it matters where you go”.

Primul post control… Imi spune: “No friendship”. Nu am inteles de la inceput. Stia doar citeva cuvinte in engleza, si imi tot spunea: “money”. La inceput nu am inteles ce vrea si pentru ce, dar pe urma mi-a scris pe o foaie cifra 10. Am inteles ca vrea sa-i dau bani, sa-l mituiesc, dar de ce…?. Eu il intreb: “Dvs. faceti asta des, e ok asta?”. La care el imi raspunde: “da, e ok, don’t worry”. Eu i-am spus ca cei care ma intilnesc nu m-au anuntat despre asta. Astfel nu au avut noroc sarmanii si nu i-am dat nici un ban.

Orasul – Chisinau pe linga Karachi mi se pare o capitala europeana, foarte curata, cu multa verdeata. Primul lucru care il vezi este foarte mult praf, solul cafeniu, si multa saracie. Aerul e foarte cald si inadusitor. Soare nu-i, mereu sunt nori deasupra si praf la orizont. Dar e bine ca sunt peste tot climatizatoare si ventilatoare. Casele sunt construite randomly, am inteles ca nu au un plan adiministrativ. Arhitectura este diferita, e simplu, parca totul ar fi niste cutii de carton care mai de care. Toate casele si blocurile au gratii la ferestre. Politia umbla cu armele in mina si nu par foarte prietenosi. Defapt mi se pare ca fiecare business are securitate cu armele in mina pe linga alimentara, supermarket, banca etc. Contrastul dintre categoriile sociale este foarte mare, o gramada motociclete vechi si mici pe linga masini luxoase. Soferii sunt mai ceva ca Shumaher, nu este nici o regula, fiecare merge cum vrea. Desi mai sunt niste semafoare si acelea lucreaza in orele de virf sau in zonele comerciale, rezidentiale. Dar sunt si zone frumoase, ingrijite, indeosebi cele rezidentiale sau cele comerciale, cu multe brand-uri si mall-uri. E funny sa vezi toate masinele astea mari, camaz, tir, vopsite foarte colorat, cu jucari, cu inimioare, cu diferite forme, parca inveseleste atmosfera din jur in comparatie cu contrastul sumbru al orasului.

Dar este si partea buna. Am fost intilnit foarte bine de AIESEC-erii de aici. Ei sunt foarte grijulii si foarte ospitalieri. Ma ajuta sa ma deplasez cu masina lor in orice punct al orasului. La moment stau la un AIESEC-er si ma rasfata ca pe un copil de al lor. Parintii sunt foarte amabili si sunt gata sa ma ajute cu orice oricind. Dejunul si cina e gata cind vin de la serviciu sau cind ma scol. Suc de mango e ceva ca la noi suc de mere, dar asa e de bun, mai ales ca e natural. Multi AIESEC-eri au masini personale si casele sunt foarte mari. Camerele sunt foarte spatioase si in casa poate sa locuiasca vreo 3 generatii: bunica, mama, copii etc.

Mincarea e foarte condimentata si le spun sa o faca mai putin condimentata si chiar asa tot e iute pentru mine. Nu au piine ca a noastra. Ei folosesc o turta rotunda ceva de tip ca lavas numai ca mai groasa, pe care o rup si intind cu mina in ce au ei acol, sos cu carne, sos cu legume etc. Mincarea traditionala – fosole cu sos condimentat. Am luat o gura si mi-a fost de ajuns J.

Gul Ahmed – este compania la care lucrez. Este foarte prestigioasa, ceva de tipul Orange la noi. Au peste 12.000 angajati. Au cele mai calitative produse din pinza, haine, aceesorii pentru casa, baie. Ei exporta in foarte multe tari si sunt cunoscuti ca o companie de elita. Am sofer personal care ma duce dimineata la serviciu si ma aduce seara acasa. I-au prinzul grauit la ei, si ma servesc pe parcus fie cu ceai sau cu cafea, deci e bine J. Imi prepara prinz special pentru mine ca sa nu fie foarte condimentat. Angajatii sunt foarte amabili, desi se holbeaza la mine foarte mult, e ok. Acum sunt in perioada de introducere. Ne deplasam dintr-un bloc al fabricii in altul cu masina, pentru ca e foarte mare si blocurile sunt indepartate. Imi da insotitor, imi deschide usa, de la oficiu, de la masina, ma simt kakta prea vajnic, desi I could get used to that J. Prima zi la lucru a fost plictisitoare, mi-a facut introducere si mi-a dat locul de lucru si mi-a spus to chill out, it’s your first day. Asa ca am stat mai mult de 4 ore pe scaut, invirtindu-ma, uitindu-ma cind la monitor, cind la telefon, am mai tras si un pui de somn. A doua zi. Ora 8.45 si eu eram unicul in tot blocul cu oficii, nimeni… am ramas perplex. Ora 9.00 abia incep sa rasara unul cite unul. Ora 10.30 ei inca discuta, se invirtesc, bla, bla. Mi-au spus sa nu imi fac griji, asa lucreaza pakistanezii.

So far is good. It’s gonna be a great experience!