Weekend-ul acesta se apropie o sarbatoare religioasa pentru musulmani, care se numeste Eid al-Adha sau Festivalul Sacrificarii. Aceasta comemoreaza bunavointa lui Abraham pentru sacrificarea fiului sau Ishmael fata de supunerea lui Dumnezeu. Insa Dumnezeu a reusit sa intervina acceptind ca sacrificiu un berbec. Interesanta poveste, n'est-ce pas?
Apu iaka, in oras zilele astea poti vedea multe capre si vaci care mai de care, chitite cu niste ornamente pe git, spalate, unele chiar si pictate pentru a adauga valoare produsului. De ce produs? pentru ca aceste animale sunt de vinzare. Astfel oamenii cumpara, fie capra sau vaca (desi sacrificiul era berbec) cu o saptamina inainte de Eid, au grija de ea, o spala, o hraneste, niste prieteni mi-au spus ca chiar au scos vaca la plimbare prin oras de parca ar fi un ciine.
In ajunul sarbatorii, acestia au un ritual intreg, o sa va povestesc mai pe urma, ca am fost invitat la o familie pentru a experimenta aceste traditii. Acest ritual este practic axat foarte mult pe sacrificarea animalului, si vorbesc cu mindrie despre uciderea acestuia, si educa copii in acest sens, nu stiu daca participa la scena omorului, vedem...
Apoi carnea este impartita in 3 parti: o parte sie, o parte rudelor si alta celor saraci.
Sper ca acest festival sa nu cauzeze pagube materiale si morale.
P.S. Adresa blogului a fost schimbata din www.salamalekumkarachi.blogspot.com in www.achakarachi.blogspot.com. In traducere: Da Karachi.

No comments:
Post a Comment